0
lei 0 elemente

Nu ai niciun produs în coș.

Activitati

Antrenamente ciclism

Punem accent pe pregătirea fizică, tehnică și mecanică astfel încât copiii, indiferent de nivel și de obiective să se poată bucura de pedalat în siguranță. De aceea, antrenamentele noastre sunt structurate progresiv și evoluează în complexitate odată ce copiii își dezvoltă abilitățile pentru ciclism.

Începem cu o inițiere bazată pe joc, pe interacțiune, pe cunoașterea bicicletei și a echipamentului necesar. Ne concentrăm pe dezvoltarea corectă a abilităților practice, așa că. toate antrenamentele noastre sunt dinamice, îi implică pe toți copiii participanți.

Obiectivul nostru este ca, cea mai mare parte a antrenamentelor să se desfășoare afară, pe bicicletă.

  • Abonamente grădinițe școli – ce presupune și costuri
  • Cursuri de ciclism (grupe/nivel sau cum vor fi împărțite)
  • Antrenamente de iarnă – ce includ

Tabere

Pentru că ciclismul se învață cel mai bine afară, așa că ne-am format un obicei din a organiza tabere în locuri frumoase cu multă natură în care ciclistul se poate simți excelent pe bicicletă.

În 2022 am învățat, am pedalat și ne-am distrat în țară, la Porumbacu dar și în străinătate, în Austria

(galerie foto tabara Porumbacu + info)

(galerie foto tabara Austria + info)

În 2023 nu stăm degeaba. Avem pregătite deja două tabere, în Grecia și în Austria (info tabere)

Sponsori & Parteneri

#We Learn #We Progress #We Master

Toate drepturile rezervate 2023 - CLUB SPORTIV MYACADEMY ADVENTURES TIMIŞOARA , CUI: 45964529

web  design by DowMedia

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram